" Astăzi, vechea mea piele s.a transformat în
praf. Voi merge cu fruntea sus printre
oameni, și ei nu vor ști că de astăzi sunt un om nou cu o viața nouă ! "
Odd Mandino
Acestea sunt cuvintele ce m.au caracterizat de îndata ce
zilele acestea minunate petrecute la Oradea s.au sfârșit. E ciudat cum revenim
acum într.o zi banala de Luni.
E ceva ce mă însufleţeşte şi îmi face inima să tresalte de bucurie. E ceva
ce mă face să privesc spre Cer şi la pământ, la toată creaţia şi să mă simt
atât de săracă, pentru că nu ştiu ce aş putea să cânt ca să laud măreţia Lui.
Și DA ! Hristos a
fost cel care ne.a adunat pe toți împreună . Indiferent de vârstă, de
mentalitate, de stare socială, materială sau fzică.
A fost locul în
care timpul ne.a dat șansa să privim omul de lângă noi.
A fost locul în
care ne.am oprit din cursa nebună în care ne aruncăm cu toții zilnic.
Și DA ! Suntem legați de același scop, avem o destinație
la care trebuie să ajungem, indiferent de drumul pe care îl parcurgem.
Am stat si am
gustat fericirea din El pe care mereu o găsim când ne lăsăm privirile să meargă
înspre Cer, niciodată când le lăsăm în pământ.
A fost minunat să văd fericirea din El pe chipurile
celorlalți, în diferite forme. Și nu
cred că aceasta se va sfârși prea curând pentru că știu că fericirea e.n Isus,
pe deplin.
În tăcere.. gândesc şi simt că viaţa e o minune pentru
toţi. Dincolo de orice. Dincolo de atâtea diferenţe.
Și cât despre toți cei care s.au implicat făcând sacrificii
de diferite feluri .
DA ! Sunt minunaţi în simplitatea de care au dat dovada,
minunaţi în efortul lor. Sunt minunaţi pentru că nu se lasă când lupte grele
vin, ci pentru că răzbesc pe aceste drumuri.
Mi i.am imaginat
pentru o clipă în Cer. Nu repezindu.se
la ce e acolo, ci rugându.se mai înainte de orice.
Abia aştept să.i
întâlnesc în Cer.
Pe ei, cei minunaţi
din 2 Decembrie.
Cum să nu zâmbesc
când privesc înspre Cer şi cum să nu spun ,,Mulţumesc!" pentru o
asemenea seară?
