reînoirea inimii.

Furia mea împotriva suferinței s.a topit având un motiv întemeiat. Am ajuns să.L cunosc pe Dumnezeu. Doar El mi.a pus în suflet bucurie, pace și speranță.
Toate acestea le.am primit în doze mici in mijlocul unei lumi confuze și imperfecte în care traiesc.. Dar ele au fost mai mult decât suficiente ca să mă convingă că Dumnezeu este singurul demn de încredere..
Se merită să suporți orice suferință pentru a.L cunoaște pt El.
Dumnezeu transformă durerea folosind.o să ne invete, să ne întărească !
Acest lucru fiind posibil doar dacă permitem suferinței să ne întoarcă inima spre CER.
El promite putere de sus pentru a ne intări duhul, chiar dacă suferințele fizice continuă mai mult ca niciodată. !

[ Durerea se topește
   Ca zăpada în mai
De parcă n.ar exista frigul.. ]

curcubeu în colt de nor.

Dezamăgire.. este un cuvânt pe cat de dureros.. pe atât de greu. un cuvânt care lasă urme.. vizibile sau mai puțin vizibile.. și de cele mai multe ori lasă răni adânci, dar cred că există şi împrejurări când o dezamăgire te trezește la realitatea crudă !

Și da, este dificil să guști din plin din ele. E greu să.ți fie zdrobit sufletul și zâmbetul să.ți dispară pentru o vreme din suflet.

Dar să știi că dezamagirea face parte din viața fiecărui om și chiar dacă ea lasă urme cu trecerea timpului le vei putea șterge.

Dar să știi că orice dezamăgire atrage după ea alte persoane sau situații minunate.

Împrejurări minunate cu oameni minunați câștigați poate in urma unor dezamăgiri.

Şi uite aşa, ne trăim viața cu dezamăgiri, speranță, durere.. suferinţe, și odată ajungem la un punct în care ne obişnuim.. ne obişnuim cu noi, cu ceilalţi din jur, ne obişnuim cu zâmbetele, cu lacrimile.. cu dezamăgiri, cu reuşite !

Așa cum am observat că după aproape orice ploaie răsare un curcubeu și tot aşa după o încercare trebuie să îți ridici privirea spre cer.

Cred că nu ai cum să nu vezi un curcubeu într.un colț de nor.

Fiecare are curcubeul lui !

Cauta.l și TU pe al tău !

de mână.

Într-una din zilele care au trecut mă uitam cum un băiețel era ţinut de mânuţă de tatăl lui. În mulțimea aceea de oameni un copil se sforța să urce treptele ce-i stăteau înainte. Bineînțeles că nu putea să o facă singur, dar cel mai important lucru era că tatăl său era acolo lângă el şi îl ținea de mână dându-i curaj să înainteze. La fel și noi cu siguranță avem nevoie de oameni care să ne mai ţină strâns de mână prin zbuciumul vieții, și poate că avem nevoie de ajutor să urcăm anumite trepte, pentru a ajunge într-un loc dorit.

Nici o ființă nu a afirmat că e simplu să urci treptele vieții de unul singur. Adeseori avem nevoie de cineva care să stea lângă noi.. avem nevoie să simțim mai multe mâini care să ne țină inima strânsă.. pentru că mâna care te încălzeşte cu dragostea ei devine şi mâna care-ţi oferă și tărie, sprijin şi speranţă..

Avem nevoie de persoane care să ne încurajeze să urcăm tot mai mult și cu mai mare încredere până ajungem la Lumină.

E o mare onoare să ai pe cineva care să te poată țină de mână într-un moment zbuciumat din viaţă, să ai pe cineva care te ţine de mână când simți că ţi-e greu, când pare că stai pe marginea unei prăpăstii şi nu ştii sigur dacă te vei putea îndepărta de ea sau te vei adânci în gol...

Între timp poate ne vom lovii de diferite trepte de urcat și poate ne vom simții singuri.. dar chiar și atunci vom fii nevoiți să urcăm așa cum putem, fiindcă orice noua zi te învaţă cum să calci diferit pe aceleaşi trepte .